Campioni la Bucharest Dance Festival - 2015 VIDEO


Succes internaţional pentru Şcoala de dans G-Power, condusă de Andrei Vornicu, și pentru întreg județul Botoșani.


Câţiva elevi din Botoşani, înscrişi la G-Power, au mers la un concurs internaţional de dans la Bucureşti, Bucharest Dance Festival, şi au obţinut două locuri pe podium la două categorii diferite. Astfel, gemenele Nadia Ducan şi Miruna Aluncăriţe, Gym Power, au obţinut locul 1 la categoria acro-dance, iar trupa Glamour locul 2 la categoria urban dance, fiind depăşită doar de o trupă din Bulgaria.


Acest loc doi este cu atât mai merituos cu cât trupa Glamour a trecut printr-o reorganizare în această vară şi are o cu totul altă componenţă faţă de cea cunoscută pe plan local. „Nu sunt cuvinte de mulţumire, fericire pentru acești copii și pentru părinții minunați pe care îi au, îi ajuta, îi încurajează și îi susțin tot timpul. Mulțumesc tuturor pentru aceste 3 zile memorabile! Sunteți minunați cu toții”, a postat Andrei Vornicu, cel care a înfiinţat Şcoala de dansuri G-Power, pe contul său de Facebook.

La acest concurs internațional au fost aproape 600 de momente la toate categoriile, iar cel al contorsionistelor botoșănence de la Gym Power a fost ales în primele 20 din toată competiția.


Sursa: banulbotosanean.ro